Statele Unite trimit încă 500 de militari și aviație în Europa, inclusiv în România
Statele Unite au decis trimiterea a încă 500 de militari în state membre NATO din Europa Centrală şi de Sud-Est, inclusiv personal militar aerian în România, anunţă John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, citat de CNN.
John Kirby a declarat că vor fi trimişi aproximativ 500 de militari americani suplimentari în Polonia, România, Germania şi Grecia. Vor fi transferaţi 150 de militari şi avioane de realimentare KC-135 de la Baza aeriană Fairfield (statul Washington) în Grecia şi 40 de militari de la Centrul pentru operaţiuni aeriene Fort Stewart (statul american Georgia) în Polonia şi România. De asemenea, 300 de militari americani din Baza Fort Bragg (Carolina de Nord) şi o companie de întreţinere din Fort Stewart (statul american Georgia) vor fi detaşaţi în Germania.
"Acestea sunt forţe pur defensive. Aceste forţe, cele despre care vorbim astăzi, au rolul de a facilita operaţiuni. Am spus anterior, când am detaşat 7.000 de militari suplimentari, vor fi şi forţe de facilitare a operaţiunilor acestora. Aceste forţe sunt parte a susţinerii operaţionale", a explicat John Kirby.
Referindu-se la situaţia din Ucraina, John Kirby a declarat că "încă este blocat" convoiul militar rus aflat la periferia Kievului. "Acel convoi încă stă pe loc, încă este blocat. Nu am observat să fi făcut progrese în avansare în cursul ultimelor două zile. Scopul acestui convoi este realimentarea", a subliniat Kirby.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a afirmat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, încearcă să recruteze mercenari străini pentru a lupta în Ucraina în locul trupelor ruse. "Avem indicii că încearcă să recruteze combatanţi străini, este notabil faptul că, în contextul în care sunt 150.000 de militari ruşi şi avansarea trupelor este blocată în Ucraina, domnul Putin a stabilit că este necesar să încerce să recruteze combatanţi străini pentru acest război al său", a subliniat John Kirby.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.