Steagul palestinian, arborat la ONU - Dialog răstit israelo-palestinian
Steagul palestinian a fost arborat pentru prima dată la sediul ONU de la New York, în cadrul unei ceremonii la care a participat preşedintele Autorităţii Palestiniene (AP) Mahmoud Abbas, după ce acesta a dezavuat, miercuri, în Adunarea Generală, acordurile cu Israelul.
În discursul pe care l-a susţinut în faţa membrilor Adunării Generale a ONU, Abbas a subliniat că este de neconceput ca problema statului palestinian să rămână nerezolvată. El a avertizat că Autoritatea Palestiniană nu se mai simte legată de acordurile cu Israelul, subliniind că acestea au fost "încălcate în mod continuu". "Atât timp cât Israelul refuză să-şi înceteze activităţile de colonizare şi să elibereze al patrulea grup de deţinuţi palestinieni, în conformitate cu acordurile noastre, nu ne lasă altă opţiune decât să insistăm că nu vom rămâne singurii angajaţi în implementarea acestor acorduri", a declarat Abbas. Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a catalogat discursul lui Abbas ca "înşelător şi încurajând incitarea şi fărădelegea în Orientul Mijlociu". "Ne aşteptăm şi cerem de la Autoritate şi liderul ei să acţioneze responsabil şi să adere la propunerea (...) Israelului de a intra în negocieri directe cu Israelul fără condiţii prealabile", a afirmat acesta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.