Astrofizicianul britanic Stephen Hawking susţine dreptul persoanelor bolnave în stadiu terminal de a putea alege să se sinucidă şi de a primi asistenţă în acest proces, atât timp cât sunt luate toate măsurile de siguranţă.

Stephen Hawking, care se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile, a fost diagnosticat cu o maladie neuronală degenerativă la vârsta de 21 de ani, iar medicii i-au spus în acel moment că mai are de trăit cel mult doi sau trei ani. Ajuns în prezent la vârsta de 71 de ani, Stephen Hawking este unul dintre cei mai apreciaţi oameni de ştiinţă din lume, fiind cunoscut pentru lucrările sale despre găurile negre şi pentru cartea sa "Scurtă istorie a timpului" ("A Brief History of Time"), devenită un bestseller internaţional. În alocuţiunea pe care a susţinut-o înainte de lansarea unui documentar despre viaţa lui, în această săptămână, Stephen Hawking a spus că a susţinut dreptul persoanelor bolnave în stadii terminale de a se sinucide, cu condiţia ca persoanele în cauză să aleagă singure acest drum. Savantul britanic spune că, la un moment dat, a fost conectat la aparatele de respiraţie artificială după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie, iar medicii i-au oferit soţiei sale opţiunea de a deconecta acele aparate, însă el nu îşi dorea acest lucru. Sinuciderea asistată este ilegală în Marea Britanie, iar problematica acestor persoane ale căror vieţi au devenit de nesuportat face obiectul unor dezbateri ample în multe ţări.