Uşile de acces ale rectoratului Universităţii din Sofia au fost blocate, ieri dimineaţă, de către studenţi, care cer de peste două săptămâni demisia Guvernului de centru-stânga.

Începând din 26 octombrie, unele săli au fost ocupate de zeci de studenţi, o acţiune soldată cu anularea unor cursuri. Optsprezece dintre cele 51 de universităţi bulgare sunt afectate parţial de această acţiune. Duminică, la aniversarea a 24 de ani de la înlăturarea de la putere a ultimului lider comunist, Todor Jivkov, mii de manifestanţi s-au alăturat studenţilor. "Declarăm o ocupare completă a rectoratului", în care se află administraţia Universităţii din Sofia şi facultăţile de ştiinţe umaniste, au anunţat responsabiili acţiunii studenţeşti pe pagina lor de Facebook. Ei încearcă să relanseze manifestaţiile lansate pe 14 iunie împotriva Guvernului premierului tehnocrat, Plamen Oreşarski, învestit pe 29 mai. În perioada cuprinsă între sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie, între 10.000 şi 20.000 de persoane au participat la aceste manifestaţii, denunţând legăturile Guvernului cu oligarhia. Acţiunea de protest şi-a pierdut din consistenţă în cursul verii. Membra cea mai săracă a Uniunii Europene, Bulgaria este afectată de la începutul anului de manifestaţii populare care au antrenat, în februarie, căderea Guvernului conservator al lui Boiko Borisov.