SUA şi Columbia au semnat un acord militar controversat
Acordul a fost semnat la Bogota de ministrul columbian de externe, Jaime Bermudez, şi ambasadorul american în Columbia, William Brownfield. Textul, destinat, potrivit Washington Post, să consolideze cooperarea în materie de luptă antirog şi antigherila, nu a fost divulgat în întregime.
În vigoare timp de zece ani, el va permite armatei americane să folosească cel puţin şapte baze din Columbia, ţară care are frontiere cu Venezuela, Ecuador, Brazilia, Peru şi Panama. Acordul permite SUA să compenseze închiderea în septembrie a singurei sale baze din America de Sud, din portul Manta (Ecuador), de unde erau efectuate operaţiuni aeriene de supraveghere a Pacificului, menite să intercepteze transporturile de cocaină. Acordul permite prezenţa a 800 de militari şi a 600 de civili americani în Columbia.
Cel puţin trei baze aeriene, două baze ale marinei şi două ale forţelor terestre sunt vizate, mai ales cea din Palanquero (180 kilometri vest de Bogota), care are o pistă de decolare de 3,5 kilometri, ceea ce va permite armatei americane să se protejeze dincolo de frontierele columbiene, potrivit criticilor acordului. Anunţarea semnării a declanşat în iulie şi august o criză regională, ceea ce a dus la organizarea unui summit la Uniunii naţiunilor Americii de Sud în Argentina, la 28 august. Ţările membre au subliniat atunci că prezenţa unor trupe străine în regiune nu trebuie să aducă atingere suveranităţii şi integrităţii lor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.