Intrarea în vigoare a acordului în dosarul nuclear iranian, alături de un schimb de deţinuţi fără precedent între Washington şi Teheran, consacră o apropiere între Statele Unite şi Iran în detrimentul Arabiei Saudite, aliatul istoric al Americii. Automat, sancţiunile impuse de către Uniunea Europeană şi Statele Unite Iranului în sectoarele economic şi financiar sunt ridicate.

Preşedintele Hassan Rohani a salutat duminică ridicarea sanţiunilor economice impuse Iranului, la o zi după intrarea în vigoare a acordului în dosarul nuclear cu marile puteri, şi şi-a exprimat dorinţa ca ţara sa să aibă un viitor mai puţin legat de petrol. Pe străzile capitalei, Teheran, au ieşit mii de iranieni care au sărbătorit anunţul asemeni câştigării unui meci de fotbal.  Prudenţa este cuvântul cheie la Casa Albă care neagă, în mod oficial, orice proiect de reconciliere cu Republica islamică şi cu atât mai mult privind o refacere a alianţelor sale în Orientul Mijlociu. Însă, dezvăluie analiştii citaţi de AFP, administraţia lui Barack Obama nutreşte speranţa să restabilească un "echilibru" între rivalii de la Golful Persic - Riyadhul şi Teheranul - şi are ambiţia să pună capăt războaielor din regiune, precum cel care distruge Siria. După intervenţionismul militar în Orientul Mijlociu în anii '90 şi 2000, Statele Unite mizează pe un dezgheţ cu „oaia lor neagră", iraniană, la 35 de ani după ce şi-au întrerupt relaţiile diplomatice, cu riscul de a-şi neglija aliatul saudit.

"Viziunea lui Obama pentru Golf este echilibrul", rezumă Frederic Wehrey de la Fundaţia Carnegie. Iar dacă Riyadhul şi Teheranul "ajung cel puţin să se înţeleagă, acest lucru va facilita retragerea Statelor Unite (din Orientul Mijlociu) către Asia", afirmă cercetătorul, referindu-se la rolul de "pivot" al americanilor în regiunea Asia-Pacific, dragă lui Obama din 2009. Însă, constată Wehrey, ultimul puseu dintre Arabia Saudită şi Iran "a făcut ţăndări această ambiţie de echilibru".

Mari rivale, monarhia saudită sunnită şi Republica islamică iraniană şiită se înfruntă prin războaie prin procură în Siria, Irak, Liban şi Yemen.

Animozitatea lor a degenerat la începutul lui ianuarie într-o înfruntare deschisă. Riyadhul şi-a întrerupt relaţiile diplomatice cu Teheranul, în urma unor atacuri asupra ambasadei sale ale unor iranieni înfuriaţi de executarea de către Arabia Saudită a unui demnitar şiit saudit. Diplomaţia americană, care a avertizat în culise Riyadhul asupra riscurilor unei asemenea execuţii, s-a abţinut să ia partea cuiva în mod public şi a îndemnat pur şi simplu la conciliere. În opinia lui Karim Sadjadpour, un specialist în situaţia din Iran la Carnegie, această neutralitate afişată de Statele Unite ridică o problemă.

O afinitate cu perşii

"Ceea ce îl deosebeşte pe preşedintele Obama de alţi preşedinţi, începând din 1979 încoace, este faptul că, în această criză iraniano-saudită, Statele Unite nu se aliniază în mod clar cu Arabia Saudită. În trecut, au fost întotdeauna mână în mână. Acest lucru înfurie cu siguranţă" Riyadhul, afirmă analistul. "Există, la Golf", decriptează el, "această percepţie potrivit căreia Obama are o afinitate cu perşii, cu civilizaţia persană, şi că nu o are cu ţări (arabe) de la Golf".

Extrem de bogata petro-monarhie saudită, protejată de umbrela militară americană, nutreşte "un fel de gelozie strategică, o teamă fundamentală că Statele Unite se apleacă din nou către Iran şi restabilesc un fel de echilibru" regional, completează Wehrey. Asta ar însemna o revenire la "strategia celor doi piloni" a preşedintelui Richard Nixon din anii '70, care se sprijinea în acelaşi timp pe Riyadh şi Teheran pentru a asigura securitatea în regiunea Golfului Persic. Însă această doctrină încetează odată cu Revoluţia islamică iraniană din 1979, luarea de ostatici timp de 444 de zile la ambasada americană şi întreruperea relaţiilor diplomatice în aprilie 1980. Statele Unite şi Iranul s-au întors la dialog în favoarea negocierilor în dosarul nuclear, relansate în toamna lui 2013, după 18 luni de negocieri secrete. Acest lucru a condus, pe 14 iulie, la acordul de la Viena, care a intrat în vigoare sâmbătă şi care are menirea să garanteze că Teheranul nu se va dota cu boomba atomică, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor care i-au fost impuse. Textul reprezintă o consacrare în domeniul neproliferării şi marchează totodată succesul dialogului americano-iranian.

Ecuaţia complicată arabo-persană

Proba constă în schimbul de deţinuţi anunţat sâmbătă între Statele Unite şi Iran. Un scenariu care era de negândit în urmă cu doar câteva luni şi care l-a determinat pe secretarul de Stat John Kerry să spună că "diplomaţia este întotdeauna prima noastră opţiune, iar războiul ultimul nostru recurs".

De asemenea, incidentul de marţi în care au fost implicaţi zece puşcaşi marini, rărăciţi în apele teritoriale iraniene, s-a rezolvat în 24 de ore. Şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif şi-a exprimat satisfacţia, atunci, faţă de virtuţile "dialogului" cu Washingtonul, departe de "ameninţările" din trecut.