Preşedintele SUA, Barack Obama, a transmis, ieri, cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova, că SUA sprijină aspiraţiile europene ale Chişinăului şi sunt angajate să ajute la păstararea integrităţii teritoriale şi a suvernatiăţii statului moldovean.

Preşedinţii SUA, Rusiei, Germaniei, Franţei şi României au transmis ieri mesaje de felicitare preşedintelui Republicii Moldova, Nicoae Timofti, cu ocazia Zilei Naţionale, la 24 de ani de la declararea independenţei, mesajele fiind publicate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale de la Chişinău. "Statele Unite sprijină aspirațiile europene ale Republicii Moldova și consideră acest lucru cel mai bun garant al securității și prosperității Republicii Moldova. Suntem bucuroși să vedem progresele continue ale Republicii Moldova în consolidarea statului de drept, continuarea reformelor, asigurând un viitor stabil și prosper. Cunoaștem că procesul de reformare este în desfășurare, iar Statele Unite sunt pregătite să vă ajute", a transmis Obama. La rândul său, Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse a spus: "Sunt sigur că dezvoltarea relațiilor ruso-moldave în spiritul prieteniei și cooperării corespunde intereselor fundamentale ale cetățenilor ambelor noastre state și este în conformitate cu întărirea stabilității și securității regionale și europene." Klaus Iohannis, preşedintele României, a dat asigurări, în mesajul său, referitor la sprijinul său şi al României pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale.