Violenţele au provocat sâmbătă moartea altor 115 persoane în Siria, unde observatorii ONU au afirmat că atacul de la Treimsa (centru), care s-a soldat joi cu 150 de morţi potrivit unei organizaţii neguvernamentale siriene, a vizat casele dezertorilor şi militanţilor.

După ce a mers la faţa locului, misiunea ONU a anunţat că atacul din Treimsa, pe care opoziţia şi o parte din comunitatea internaţională l-a calificat drept un "masacru", pare să fi vizat grupuri şi case specifice, în majoritate aparţinând dezertorilor şi militanţilor". "Erau bălţi de sânge şi pete de sânge în camerele mai multor case, precum şi cartuşe", a explicat într-un comunicat Sausan Ghosheh, purtătoarea de cuvânt a misiunii. "Echipa ONU a putut să vadă o şcoală arsă şi case avariate, cu urme de incendiu în cinci dintre ele", a adăugat ea, subliniind că "au fost folosite numeroase tipuri de arme, în special artilerie, mortiere şi arme uşoare". Potrivit OSDO, peste 150 de persoane, dintre care zeci de rebeli, au fost ucise joi în bombardamente şi lupte la Treimsa. Dar, potrivit misiunii ONU, bilanţul este "în continuare incert".