Liderii europeni se pregătesc joi de negocieri dificile pentru a întocmi un plan de acţiune al UE privind clima, care ar trebui să fie ambiţios în ceea ce priveşte mediul şi în acelaşi timp să amelioreze securitatea energetică a Europei.

Liderii UE vor discuta de asemenea despre consolidarea luptei împotriva Ebola. Uniunea Europeană a promis deja un ajutor de aproape 600 de milioane de euro şi a oferit garanţii de evacuare din motive de sănătate angajaţilor umanitari. Dar premierul britanic David Cameron vrea ca acest efort să crească la un miliard de euro. Un coordonator european al luptei împotriva epidemiei de Ebola urmează de asemenea să fie numit. Ziua de vineri va fi consacrată economiei şi mijloacelor de a asigura creşterea economică, la două zile după votul de învestitură a Comisiei Juncker, a cărei prioritate majoră, lupta contra şomajului, se bazează pe un plan de investiţii de 300 de miliarde de euro, pe care Jean-Claude Juncker s-a angajat să îl prezinte înainte de Crăciun. Această discuţie, la care vor participa iniţial toţi cei 28 de lideri UE, va fi urmată de un mini-summit al zonei euro. Cu o zi înaintea summitului şefilor de state şi guverne, UE nu reuşise să ajungă la un acord privind pachetul referitor la climă, care are trei obiective ambiţioase propuse de CE pentru 2030: reducerea cu 40 la sută a gazelor cu efect de seră în raport cu 1990, creşterea energiilor regenerabile la 27 la sută din consum şi economii de energie în proporţie de 30 la sută. "Toate statele membre vor participa la efort", se arată în proiectul de concluzii. Potrivit unei surse europene, împărtăşirea poverii este esenţială, între ţările care depind mult de surse de energie fosilă, în special Polonia cu cărbunele, cele care se bazează pe energia nucleară, ca Franţa şi Marea Britanie, sau altele angajate într-o tranziţie energetică, precum Germania cu ebergia regenerabilă şi gazul. Primele, în cele mai multe cazuri state membre noi din estul Europei, cer compensaţii pentru a-şi moderniza producţia de electricitate. Nivelul efortului fiecărui stat va fi determinat de nivelul PIB-ului pe cap de locuitor.