Talibanii au executat ieri dimineţa opt civili afgani care se deplasau spre baza militară americană Camp Shank, la locul de muncă, în provincia Logar, la sud de Kabul, au anunţat surse din cadrul poliţiei, relatează AFP.

Cei opt afgani "se deplasau la locul de muncă, atunci când au fost forţaţi să părăsească maşina", a declarat pentru AFP adjunctul şefului poliţiei din Logar, Rais Khan Sadeq. Ei au fost luaţi cu forţa şi "executaţi cu câte un glonţ în cap", a adăugat el, precizând că trupurile au fost găsite "legate la ochi". "Erau nişte simpli muncitori, toţi civili", a precizat un purtător de cuvânt al Guvernului local, Din Mohammad Darvish. "Corpurile lor au fost găsite într-un sat, în apropiere de drum", a continuat el, atribuind aceste crime rebelilor talibani, care luptă începând din 2001 împotriva Guvernului afgan şi unei coaliţii internaţionale conduse de Statele Unite. Afgani care lucrează pentru Forţa internaţională NATO în Afghanistan (ISAF) sunt ţinte predilecte ale insurgenţilor, care vor să descurajeze, prin asasinate, alţi candidaţi la acest tip de locuri de muncă. Talibani au atacat şi o secţie de poliţie în Kunduz (nord), a anunţat Sayed Sarwar Hussaini, un purtător de cuvânt al poliţiei provinciale. "Doi poliţişti au murit, iar alţi doi au fost răniţi", a adăugat el. Această provincie, la frontiera cu Tadjikistanul, a fost, în ultimii ani, scena mai multor atacuri importante.