China a avertizat marţi că „situaţia de tensiune din peninsula coreeană nu este în conformitate cu interesele niciunei părţi", după ce Coreea de Nord a distrus marţi mai multe tronsoane de drum ce leagă teritoriul său de Coreea de Sud, potrivit informaţiilor furnizate de Seul, transmite EFE.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că ţara sa, în calitate de „vecin apropiat al peninsulei", este „îngrijorată de evoluţia situaţiei". Ea a adăugat că „este imperativ să se evite o intensificare a conflictului".

„China este angajată să menţină pacea şi stabilitatea în peninsulă", a adăugat purtătoarea de cuvânt, subliniind totodată că Beijingul „nu şi-a schimbat poziţia de a promova o soluţie politică" a conflictului coreean.

Mao Ning a cerut „tuturor părţilor" să „depună eforturi comune" pentru a face astfel ca o soluţie politică să devină realitate.

Săptămâna trecută, autorităţile nord-coreene de la Phenian au anunţat că se pregătesc să taie drumurile şi căile ferate care fac legătura cu Coreea de Sud şi să întărească aceste zone, ceea ce răspunde unui amendament constituţional recent aprobat în care se crede că au fost redefinite unilateral graniţele ţării la ordinul liderului nord-coreean, Kim Jong-un.

Tăierea rutelor de transport de către Phenian are loc într-un moment de creştere a tensiunilor în peninsulă din cauza acuzaţiilor nord-coreene că autorităţile de la Seul ar fi trimis drone încărcate cu propagandă pe teritoriul său şi a ameninţărilor de a răspunde cu foc de artilerie în cazul în care vor mai avea loc incidente similare.

În această lună preşedintele chinez a schimbat mesaje de felicitare cu liderul nord-coreean, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări de la stabilirea legăturilor dintre Beijing şi Phenian, în care a subliniat „prietenia tradiţională" dintre cele două ţări, care „a rezistat provocărilor într-un context internaţional în permanentă schimbare".

Schimbul de mesaje a avut loc într-un moment în care se crede că relaţiile dintre cei doi vecini s-au răcit, coincizând cu apropierea puternică dintre Phenian şi Moscova.

China şi Coreea de Nord sărbătoresc anul acesta „anul prieteniei Coreea de Nord-China" cu ocazia aniversării mai sus menţionate, dar schimburile bilaterale au fost, în mod bizar, limitate în 2024. Cu toate acestea, China continuă să fie principalul partener strategic şi comercial al Coreei de Nord, ţară cu care împarte o graniţă de peste 1.400 de kilometri.

Kremlinul a subliniat marţi că pactul de apărare reciprocă Rusia-Coreea de Nord, semnat în iunie de preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, este „clar", în plină escaladare a tensiunilor dintre Phenian şi Seul, relatează AFP.

„Formularea tratatului nu necesită nicio clarificare. Este clară", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, întrebat despre posibilitatea implicării Rusiei în cazul unui conflict armat deschis între cele două Corei.