Teroare în Boston
Trei persoane au fost ucise şi alte 144 au fost rănite, luni, în două explozii violente care au avut loc la maratonul din Boston, carnagiul producându-se în plin centru al oraşului. Cele două explozii s-au produs "simultan", în apropierea liniei de sosire, la aproximativ 50-100 de metri distanţă, potrivit şefului poliţiei din Boston Ed Davis.
La aproape 12 ani de la atentatele din 11 septembrie, ţara este în stare de şoc şi se întreabă dacă va fi victima unui nou atac terorist, deşi preşedintele american nu a folosit cuvântul atentat. Două bombe au explodat luni în apropierea liniei de final a maratonului din Boston. Autorităţile locale au confirmat trei morţi, printre care un copil de 8 ani, şi cel puţin 144 de răniţi. În plus, cel puţin 10 persoane au membre amputate în urma masacrului. Alte câteva bombe au fost găsite şi dezamorsate. Deocamdată, autorităţile nu au identificat niciun suspect, dar urmăresc mai multe piste active, căutând inclusiv un şofer al unui camion care ar fi încercat să intre în perimetrul maratonului, cu câteva minute înainte de prima explozie. Vicepreşedintele american, Joe Biden, a declarat că ar putea fi vorba despre un "atentat terorist", iar CNN citează surse FBI, care confirmă această ipoteză. Preşedintele Barack Obama, în schimb, a refuzat să spună dacă a fost un atentat terorist, limitându-se la a repeta că, indiferent ce a fost, autorităţile vor afla "cine şi de ce a făcut asta". La această ediţie a celebrei competiţii au participat aproximativ 27.000 de persoane, atleţi profesionişti şi amatori deopotrivă, americani şi străini, scrie Washington Post. Între aceştia s-au aflat şi doi atleţi de origine română. Maratonul de la Boston este cursa cea mai veche din Statele Unite, care atrage sportivi din lumea întreagă şi mii de spectatori. Aceştia au fost cu atât mai numeroşi cu cât luni a fost zi liberă în statul Massachusetts. Prima explozie a avut loc în partea traseului unde se aflau spectatorii, ridicând un enorm nor de praf. Oamenii au început să ţipe, iar unii au încercat cu disperare să fugă sărind peste bariere. A doua explozie a avut loc la câteva secunde la târziu. Poliţia a anunţat într-o primă fază o a treia explozie la Biblioteca JFK din Boston, dar a revenit asupra acestei informaţii, precizând ulterior că incidentul părea legat în realitate "de un incendiu".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.