Tragedia din Coreea de Sud, o săptămână de doliu - Ancheta în derulare
Anchetatorii din Coreea de Sud adunau luni înregistrări video de la peste 50 de camere de supraveghere cu circuit închis publice şi private, precum şi de pe reţelele de socializare pentru a stabili ce s-a întâmplat în busculada încheiată tragic sâmbătă seară.
Coreea de Sud a început o săptămână de doliu, bilanţul tragediei ajungând la 154 de morţi şi 149 de răniţi, dintre care 33 în stare gravă. Printre persoanele decedate se află cetăţeni din cel puţin 24 de ţări. Premierul sud-coreean Han Duck-soo a promis o investigaţie detaliată, iar autorităţile au precizat că se concentrează pe reconstituirea lanţului de evenimente care a dus la busculadă şi că încearcă să stabilească dacă există vreun vinovat pentru declanşarea îmbulzelii.
Preşedintele Yoon Suk-yeol, care a desemnat zona unde s-a produs tragedia, Itaewon, drept zonă sinistrată, a vizitat luni un altar din apropierea primăriei din Seul şi a adus un omagiu victimelor. Potrivit purtătorului său de cuvânt, el a cerut, în cursul unei întâlniri de luni, măsuri de siguranţă la marile adunări neorganizate.
„Analizăm camerele de supraveghere pentru a descoperi cauza exactă a accidentului", a declarat presei anchetatorul-şef al poliţiei, Nam Gu-jun.
„Vom continua să interogăm mai mulţi martori, inclusiv angajaţi ai magazinelor din apropiere", a spus el.
Zeci de mii de persoane, majoritatea adolescenţi sau tineri până în 30 de ani, costumaţi, s-au strâns sâmbătă seară pe străzile şi aleile strâmte din cartierul popular Itaewon pentru prima petrecere fără restricţii de Halloween după pandemie. Însă s-a declanşat haosul atunci când o mulţime de oameni a intrat pe o alee extrem de strâmtă şi alunecoasă, deşi aceasta era deja plină, potrivit unor martori.
Identificarea victimelor este aproape gata, iar pregătirile pentru înmormântare pot avansa, a spus premierul Han Duck-soo. „Vom face tot posibilul pentru a oferi sprijinul necesar, reflectând cât de mult posibil opiniile familiilor îndoliate", a precizat el.
Luni, oamenii depuneau crizanteme albe şi lumânări la un mic altar improvizat la ieşirea din staţia de metrou Itaewon. Zeci de anchetatori şi experţi în medicină legală au verificat luni aleile pline de gunoaie şi care erau liniştite, multe magazine şi cafenele fiind închise. Şcolile, grădiniţele şi companiile din ţară au anulat evenimentele pregătite de Halloween. Concertele K-pop şi informările guvernului au fost de asemenea anulate.
Tragedia survine în contextul în care cartierul Itaewon începea să îşi revină după mai mult de doi ani de restricţii legate de Covid-19. Acest dezastru este cel mai mare din ţară de după scufundarea unui feribot în 2014, când au murit 304 persoane, în special elevi de liceu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.