Trei lideri europeni se vor întâlni cu preşedintele rus - Vladimir Putin, greu de izolat
Preşedintele rus Vladimir Putin se va afla, mâine, în centrul evenimentelor pe plajele Normandiei, în pofida faptului că occidentalii au declarat în repetate rânduri că vor să "izoleze" Rusia diplomatic şi economic din cauza "anexării" Crimeei şi "destabilizării" estului Ucrainei, relatează AFP.
Dar pentru comemorările organizate cu ocazia debarcării aliaţilor în Normandia la 6 iunie 1944, şeful Kremlinului pare de neevitat. Liderii celor trei mai puteri europene - Germania, Franţa şi Marea Britanie - au programate întrevederi bilaterale cu preşedintele Putin. Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni cu el mâine dimineaţa, chiar înaintea ceremoniilor oficiale. În cadrul acestui eveniment din Normandia, premierul britanic David Cameron va avea şi el o întrevedere cu preşedintele rus. Putin este invitat, în jurul orei 21.00 la Elysée la dineul oferit de omologul său francez François Hollande, care înainte se va întâlni cu preşedintele american Barack Obama, cu care va lua cina într-un restaurant parizian. Nimic din toate acestea însă de partea americană, Casa Albă insistând de mai multe săptămâni asupra faptului că Obama şi Putin nu se vor vedea tête-à-tête în Franţa. Dar ei se vor întâlni totuşi pentru un dejun, în Normandia, la castelul Bénouville, apoi în cursul ceremoniilor de la Ouistreham (nord-vestul Franţei). Va fi o premieră de la izbucnirea crizei ucrainene, la sfârşitul lui 2013, chiar dacă liderii şi-au vorbit de nenumărate ori la telefon de atunci. "Sunt sigur că îl voi vedea. Va fi acolo", a declarat laconic preşedintele Statele Unite, ieri, la Varşovia. Berlinul şi Londra au importante relaţii economice şi energetice cu Rusia. Parisul i-a vândut deja două nave de război, a căror livrarea, prevăzută pentru acest an şi pentru anul viitor a declanşat nemulţumirea Washingtonului. Europenii şi americanii speră într-o dezamorsare a situaţiei şi un dialog odată cu retragerea celor aproximativ 40.000 de militari ruşi care erau mobilizaţi la frontierele ucrainene şi alegerea preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.