Turcia - Coliziune între două trenuri
O persoană a murit şi alte cel puţin două au fost rănite ieri în Turcia, în urma coliziunii dintre două trenuri, a anunţat agenţia de presă Anatolia, citată de AFP.
Cele două trenuri, care circulau între Istanbul şi Eskisehir, în nord-vestul Turciei, au intrat în coliziune la ora locală 10.05 (8.05 GMT), în provincia Bilecik, într-o zonă rurală situată între satele Vezirhan şi Bayirkoy. Conductorul unuia dintre trenuri a murit în urma accidentului, produs deoarece unul dintre trenuri nu a respectat culoarea roşie a unui semnal, au declarat surse din Ministerul Transporturilor. Un alt conductor şi doi pasageri din primele vagoane ale celor două trenuri au fost răniţi, a precizat Anatolia, adăugând că echipele de intervenţie încearcă să-i descarcereze pe călători. Accidentele de tren sunt frecvente în Turcia, a cărei reţea feroviară este învechită. Unul dintre cele mai grave accidente a avut loc la 22 iulie 2004, când şi-au pierdut viaţa 37 de persoane.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.