Peste 1.000 de manifestanţi din cadrul opoziţiei blocau ieri dimineaţa accesul în sediul Guvernului ucrainean, în centrul Kievului, conform apelului lansat duminică în vederea obligării puterii să demisioneze.

Manifestanţii au venit în jurul sediului Guvernului din Piaţa Independenţei, situate la câteva sute de metri distanţă, în care mii dintre ei au petrecut noaptea de duminică spre luni, după o manifestaţie la care au participat cel puţin 100.000 de persoane, duminică. Toate străzile din jurul sediului Guvernului au fost, de asemenea, blocate de către automobilişti, simpatizanţi ai opoziţiei. Manifestanţii distribuiau băuturi calde participanţilor, iar foarte puţini poliţişti erau vizibili în apropiere. Liderii opoziţiei au îndemnat duminică seara la ocuparea cartierului guvernamental din centrul Kievului, până la demisia Guvernului preşedintelui Viktor Ianukovici. Mobilizarea opoziţiei a fost provocată de schimbarea, săptămâna trecută, a poziţiei puterii ucrainene, care a suspendat semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană (UE), pentru a se orienta către Rusia. Confruntări violente, duminică, în cursul manifestaţiei, s-au soldat cu aproximativ 100 de răniţi.

Fantoma lui Ceauşescu

Un fost membru al Partidului Regiunilor, aflat la guvernare în Ucraina, Inna Bohoslovskaia, a declarat într-un interviu pentru publicaţia Glavkom că preşedintele Viktor Ianukovici ar putea să aibă aceeaşi soartă ca dictatorul român Nicolae Ceauşescu. Potrivit deputatului, cea mai bună soluţie pentru Ianukovici ar fi să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, după care să-şi dea demisia. "Doar în acest mod ar putea fi salvat. Asta este important pentru noi, înţelegeţi? România încă nu şi-a revenit după asasinarea lui Ceauşescu", a subliniat politicianul. Bohoslovskaia a menţionat că Ianukovici este pe cale să se transforme în Ceauşescu, dar încă n-a repetat ceea ce a făcut dictatorul român. În noaptea de sâmbătă spre duminică, forţele speciale de la Kiev au dispersat un protest paşnic al studenţilor, lovind cu picioarele şi cu bastoanele în protestatari. Surse din cadrul Ministerului de Interne ucrainean au declarat că forţele speciale au acţionat la comanda Primăriei Capitalei, întrucât aceasta avea misiunea să elibereze piaţa pentru a instalarea bradului de Crăciun.