Forţele insurgente din estul Ucrainei au peste 32.000 de combatanţi, circa 10.000 fiind militari ruşi, susţine Ministerul ucrainean al Apărării.

"În acest moment, 32.400 de persoane luptă în regiunea Donbas, dintre care între 6.000 şi 10.000 sunt militari ruşi, iar ceilalţi sunt mercenari străini sau localnici", a declarat Oleksandr Rozmaznin, un oficial din Statul Major al armatei ucrainene. În ultimele zile, aproape 299 de militari ruşi au fost ucişi, iar 190 au fost răniţi în confruntările din zona aeroportului Doneţk, precizează oficialul ucrainean. Dintre mercenari, insurgenţii ceceni loiali preşedintelui prorus Ramzan Kadîrov reprezintă grupul cel mai numeros. Armata ucraineană a arestat şi mercenari veniţi din Israel, Serbia, Spania, Italia şi chiar Brazilia.