Ucraina susține că nava a fost ţinta unui atac cu rachete - Nava amiral rusă, grav avariată
Rusia a anunțat că nava amiral a flotei sale din Marea Neagră a fost grav avariată, iar echipajul său a fost evacuat în urma unei explozii despre care un oficial ucrainean a afirmat că a fost rezultatul unui atac cu rachete, scrie Reuters, care face un bilanț al evenimentelor din Ucraina.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că un incendiu a afectat crucișătorul Moskva și a provocat explozia muniției, a relatat agenția de presă Interfax.
Cauza incendiului nu a fost precizată, dar Maksym Marchenko, guvernatorul ucrainean al regiunii portului Odesa de la Marea Neagră, a declarat că Moskva a fost lovit de două rachete de croazieră Neptun de fabricație ucraineană. "Rachetele Neptun care păzesc Marea Neagră au provocat pagube foarte grave", a declarat acesta într-o postare online.
Ministerul ucrainean al Apărării nu a răspuns la o solicitare de comentarii, iar Reuters nu a putut verifica afirmațiile niciuneia dintre părți.
Moskva este a doua navă importantă despre care se știe că a suferit avarii grave de la începutul războiului. Luna trecută, Ucraina a declarat că a distrus o navă de sprijin pentru debarcare, Orsk, în Marea Azov. Marina rusă a lansat rachete de croazieră în Ucraina, iar activitățile sale din Marea Neagră sunt cruciale pentru a sprijini operațiunile terestre din sudul țării, unde se luptă pentru a prelua controlul portului Mariupol. Agențiile de presă ruse au declarat că Moskva, pus în funcțiune în 1983, a fost înarmat cu 16 rachete de croazieră anti-navă Vulkan cu o rază de acțiune de cel puțin 700 km.
Rusia a declarat că 1.026 de soldați din Brigada 36 de pușcași marini a Ucrainei, inclusiv 162 de ofițeri, s-au predat în Mariupol și că orașul se află în totalitate sub controlul său. Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării a declarat că nu are informații despre predare. Capturarea districtului industrial Azovstal, unde s-au ascuns pușcașii marini, ar oferi Rusiei controlul asupra principalului port ucrainean de la Marea Azov, ar consolida un coridor terestru sudic și ar extinde ocupația sa în estul țării.
"Forțele ruse își intensifică activitățile pe fronturile de sud și de est, încercând să își răzbune înfrângerile", a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un discurs video, .miercuri seară. Statele Unite au anunțat miercuri că vor trimite Ucrainei echipamente militare suplimentare în valoare de 800 de milioane de dolari, inclusiv artilerie, transportoare blindate de trupe și elicoptere. Franța și Germania au promis, de asemenea, ajutoare suplimentare. Înalți oficiali americani analizează dacă să trimită la Kiev un membru de rang înalt al cabinetului, precum secretarul de stat Antony Blinken și secretarul apărării Austin Lloyd, în semn de solidaritate, a declarat o sursă familiarizată cu situația. Rusia va considera vehiculele SUA și NATO care transportă arme pe teritoriul ucrainean drept ținte militare legitime, a declarat ministrul adjunct de externe Serghei Ryabkov pentru agenția de presă TASS. Rusia va impune sancțiuni pentru 398 de membri ai Camerei Reprezentanților din SUA și 87 de senatori canadieni, a declarat Ministerul de Externe, citat de Interfax, după ce Washingtonul a vizat 328 de membri ai Camerei inferioare a Parlamentului rus. Marea Britanie a anunțat noi măsuri financiare împotriva separatiștilor, iar Australia a impus joi sancțiuni financiare țintite împotriva a 14 companii de stat ruse. Fiji a declarat că investighează sosirea superyachtului Amadea, deținut de miliardarul rus Suleiman Kerimov, care a fost sancționat de Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Europeană. Ucraina spune că zeci de mii de oameni ar fi fost uciși în Mariupol și acuză Rusia că blochează convoaiele de ajutor pentru civilii izolați acolo. Primarul Vadym Boichenko a declarat că Rusia a adus crematorii mobile "pentru a scăpa de dovezile crimelor de război" - o declarație care nu a putut fi verificată. Moscova a acuzat Ucraina pentru decesele civililor și spune că Kievul denigrează forțele armate ruse.
Președintele polonez Andrzej Duda a declarat, în cadrul unei vizite la Kiev împreună cu omologii săi lituanian, leton și estonian, că cei care au comis și ordonat crime trebuie aduși în fața justiției. Președintele Germaniei nu li s-a alăturat, așa cum plănuise. Zelenskiy a negat un articol de ziar potrivit căruia ar fi refuzat vizita din cauza relațiilor bune pe care Steinmeier le-a avut cu Moscova.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.