Un act ostil, un abuz din partea autorităților din Cipru - Comandant român de navă, reținut
Un comandant român de navă a fost reținut în Cipru. MAE anunță demersuri pentru lămurirea situației, în timp ce Sindicatul Liber al Navigatorilor din Transportul Maritim susține că este vorba despre „un abuz din partea autorităților din Cipru”.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Nicosia a fost notificată, marți, cu privire la reținerea unui cetățean român, marinar pe o navă aflată în portul Vassilikos, Cipru. Notificarea a fost făcută de un membru al echipajului, la nivelul ambasadei fiind recepționate ulterior solicitări de asistență consulară atât din partea familiei cetățeanului român, cât și din partea companiei angajatoare.
Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale pentru clarificarea situației, pentru a obține informații suplimentare referitoare la acest caz și pentru a lua legătura în mod direct cu românul, demers realizat în aceeași zi.
Potrivit datelor preliminare obținute de ambasadă, românul a fost reținut în baza unei înregistrări/notificări existente pe numele său în evidențele autorităților cipriote, precizează MAE.
Miercuri, un reprezentant al misiunii diplomatice l-a vizitat pe român.
MAE precizează că reprezentanții Ambasadei României la Nicosia mențin legătura cu autoritățile locale competente, cu familia cetățeanului român, precum și cu reprezentanții companiilor implicate, fiind pregătită să ofere asistență consulară suplimentară, conform competențelor legale.
Pe de altă parte, Sindicatul Liber al Navigatorilor anunța că în portul cipriot Vassiliko, un comandant român în vârstă de 60 de ani a fost reținut de pe nava sa Red Garnet.
„Motivul reținerii este acela că anul trecut nava la a cărui comandă se afla a operat în portul cipriot ocupat de partea turcă. Agentul navei din portul Vassiliko a dat garanții că acest lucru nu se va întâmpla și că nu se mai iau aceste măsuri politico-administrative în Cipru. Cu toate acestea, am aflat cu stupoare că, fară nici o vină, comandantul a fost reținut. În conformitate cu legislația internațională, echipajului, navei și încărcăturii navelor comerciale li se garantează securitatea atât timp cât nu se încalcă normele și principiile comerțului maritim. Acest act ostil noi îl considerăm că este un abuz din partea autorităților din Cipru, o încălcare gravă a drepturilor și libertăților omului și a legislației europene, a relațiilor și acordurilor bilaterale dintre România și Cipru”, anunța Sindicatul Liber al Navigatorilor din Transportul Maritim.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.