Postul de ştiri Sky News a anunţat miercuri că a intrat în posesia unor documente care conţin numele a 22.000 de membri ai Statului Islamic (SI), o scurgere de informaţii care poate fi devastatoare pentru gruparea jihadistă în opinia unor experţi, relatează AFP online.

Un fost membru SI nemulţumit a trimis postului britanic un dispozitiv USB cu aceste fişiere, furate de la şeful poliţiei interne a organizaţiei jihadiste, potrivit Sky News. Documentele respective, care conţin, între alte informaţii, numele, adresele şi numerele de telefon ale unor recruţi, sunt de fapt formulare completate de către cetăţeni din 55 de ţări care s-au alăturat SI, precizează Sky News. Unele fişe ar conţine informaţii despre jihadişti neidentificaţi până acum şi care se află în Europa de Vest, Statele Unite, Canada, Magreb şi Orientul Mijlociu, potrivit postului. "Sky News a informat autorităţile", a anunţat postul pe site. Ministerele britance de Interne şi Externe nu erau disponibile să comenteze imediat. Recruţii SI răspund în total unui număr de 23 de întrebări - între altele despre grupa sanguină, numele de fată al mamei sau "nivelul înţelegerii sharia", legea islamică - potrivit unor copii ale unor formulare difuzate de Sky News. Scurgeri anterioare de informaţii au trădat deja o tendinţă birocratică pronunţată a SI. Dacă aceasta din urmă este confirmată, ea va constitui - prin amploarea sa - cea mai importantă scurgere de informaţii.