Un furt de 2 milioane - Colier căutat şi în România
Colierul, aparţinând casei de bijuterii elveţiane De Grisogono, era prezentat într-o expoziţie de bijuterii, în timpul Festivalului de Film de la Cannes, când a fost furat, pe 22 mai. Bijuteria, care cântăreşte 170,9 grame, are 12 diamante albe, 19 diamante galbene, 359 smaralde şi 790 de diamante maro, având gravată seria B69221. Valoarea acestui colier este de 1.924.000 de euro. Persoanele care pot da relaţii referitoare la bijuteria în cauză sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie, se arată în comunicatul Poliţiei Române. După furt, un purtător de cuvânt al casei de bijuterii eleveţiene se limita să spună că aceasta colaborează cu autorităţile franceze, fără a da vreun detaliu privind circumstanţele furtului şi valoarea bunului, motivând că o anchetă este în desfăşurare. Tot la Festivalului de Film, dintr-o cameră de hotel au fost furate bijuterii Chopard, estimate la 1,4 milioane de dolari, iar unui magnat din industria cinematografică chineză i-au fost furate bagajele dintr-o reşedinţă de vacanţă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.