Șeful ONU pentru asistență umanitară s-a declarat „pesimist” în legătură cu ajutoarele care ar trebuie să ajungă în Fâșia Gaza. Deși sâmbătă a intrat în Gaza un convoi cu 20 de camioane și duminică, un alt convoi cu 17 camioane, Martin Griffiths spune că nu sunt suficiente.

 

Șeful Națiunilor Unite pentru ajutor umanitar, Martin Griffiths, a declarat că cele 20 de camioane care au ajuns sâmbătă în Gaza reprezintă „un început foarte bun” care însă nu pot acoperi necesitățile celor două milioane de oameni din Gaza.

„ONU este în prezent în negocieri cu israelienii, egiptenii, pentru o cantitate imensă de ajutor din partea SUA”.

Griffiths a mai spus că principala divergență este regimul de inspecție pentru camioanele care vin.

„Dacă nu pleacă astăzi, cu siguranță ne așteptăm, ne asumăm și planificăm ca mașinile să se pună în mișcare mâine”, a precizat Griffiths.

Un convoi format din 20 de camioane a primit sâmbătă permisiunea să intre în Gaza, iar un alt convoi format din 17 camioane a intrat, duminică prin punctul de trecere Rafah.

Organizația Națiunilor Unite a estimat că sunt necesare aproximativ 100 de camioane pe zi pentru a răspunde nevoilor oamenilor din Gaza.

Este pentru prima dată de la declanșarea ostilităților când ajutoarele au reușit să intre în regiunea bombardată de Israel.

Duminică, un avion al Forțelor Aeriene Indiene „care transporta aproape 6,5 tone de ajutor medical și 32 de tone de materiale de ajutor în caz de dezastru pentru populația din Palestina” a ajuns pe aeroportul El-Arish din Egipt.

„Materialul include medicamente esențiale pentru salvarea de vieți, articole chirurgicale, corturi, saci de dormit, prelate, utilități sanitare, tablete de purificare a apei și alte articole necesare”, au explicat indienii.

Duminică, armata israeliană a anunțat că a ucis un lider Hamas și „zeci de teroriști” în timpul unor lovituri aeriene din noaptea de sâmbătă spre duminică.

Armata susține că l-a ucis pe șeful adjunct al forței de rachete Hamas, precum și „zeci de teroriști”. Armata a mai spus că una dintre rachetele sale a lovit un loc din Liban din care au fost lansate rachete asupra aeronavelor israeliene.