Un nou posibil conflict la orizont - Japonezii sunt cu ochii pe chinezi
Forţele japoneze au transferat două rachete fără încărcătură pe o insulă din Pacificul de Sud a arhipelagului nipon, în cadrul unui important exerciţiu militar care irită clar Beijingul.
Potrivit unor oficiali, rachetele au ajuns miercuri pe această insulă strategică, Miyako, situată la 300 de kilometri sud de insula cea mai importantă, Okinawa (sudul Japoniei). Armele au fost debarcate de forţele de autoapărare (SDF, numele oficial al armatei japoneze) cu un sistem de lansare de rachete antinavă de suprafaţă. "Este prima dată când astfel de armament este debarcat pe această insulă îndepărtată", a declarat joi un purtător de cuvânt al Statului Major japonez, potrivit căruia rachetele sunt inoperabile pentru moment. În perioada 1-18 noiembrie, 34.000 de persoane, distrugătoare şi avioane de vânătoare participă la aceste manevre, care includ şi manevre de debarcare pe atolul nelocuit Okidaitojima, situat la 400 de kilometri sud-est de principala insulă Okinawa. Global Times, apropiat puterii chineze, a prezentat pe prima pagină decizia Tokyo de a instala sistemele de rachete, vorbind despre o "mişcare fără precedent care, potrivit experţilor, vizează blocarea marinei chineze". La sfârşitul lui octombrie, tensiunea a crescut brusc între cele două ţări: pentru prima dată de la agravarea diferendului lor teritorial, Beijingul şi Tokyo au folosit în ultimele zile cuvinte care se referă la război şi pace, sugerând o posibilă escaladă. Evocând incursiunile chineze în jurul arhipelagului, ministrul japonez al Apărării, Itsunori Onodera, a apreciat că acestea ameninţă pacea şi constituie "o zonă gri" între "timp de pace şi situaţie de urgenţă". Cu câteva zile mai devreme, Ministerul chinez al Apărării a folosit expresia "act de război" pentru a avertiza Tokyo împotriva oricărei eventuale acţiuni împotriva avioanelor sale de vânătoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.