Membrii trupei Electric Fence, care s-au clasat pe poziţia a doua în finala selecţiei naţionale a Eurovision, au declarat că au încheiat frumos şi demn capitolul Eurovision.

Trupa Electric Fence a interpretat în finala selecţiei naţionale a Eurovision melodia "Emilia" (muzică: orădeanul David Ciente, Elena Luminiţa Vasile, Antonio Eduard Antemir, Lucian Indre, text: David Ciente, Elena Luminiţa Vasile). În clasamentul final, Electric Fence s-a situat pe locul al doilea, cu un total de 19 puncte (12 puncte din partea juriului şi 7 la televot). "Avem echipă, avem valoare, avem inimi, avem susţinători, avem oameni minunaţi în jurul nostru! Am încheiat frumos şi demn capitolul Eurovision", au scris cei de la Electric Fence, pe contul lor oficial de Facebook.