Un rezervor de ţiţei a luat foc în centrul Rusiei
Un incendiu de proporţii, provocat de un fulger, a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un rezervor de ţiţei situat în centrul Rusiei, provocând moartea unui pompier şi rănirea altor patru membri ai echipelor de intervenţie. Serviciile de salvare încercau încă ieri dimineaţă să stingă flăcările. Incendiul a izbucnit după ce un fulger a lovit un rezervor de combustibil aflat într-o zonă nelocuită din regiunea petrolieră Hanti-Mansiisk, ulterior extinzându-se şi la alte două rezervoare şi afectând o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. "Focul a fost aprins de fulger, nu există nici un pericol pentru populaţie", a declarat Andrei Zalenski, reprezentant local al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă. "Patru dintre colegii noştri au fost răniţi, iar trei sunt daţi dispăruţi. A fost confirmat decesul unuia dintre ei", a adăugat acesta. Rezervoarele sunt situate la circa 20 de kilometri de oraşul Urai. Zalenski a precizat că incendiul afectează trei rezervoare, iar serviciile de intervenţie se pregătesc să folosească un amestec de nisip şi apă pentru a stinge flăcările. Agenţia Interfax a precizat că victima este un angajat al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, iar răniţii sunt pompieri. Televiziunile locale au afirmat că rezervoarele conţin circa 20.000 de metri cubi de ţiţei brut.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.