Cel puţin 80 de persoane au fost date dispărute într-un orăşel din Quebec după deraierea şi explozia unui tren de marfă, care a distrus o parte din centrul localităţii, a declarat un pompier.

Este posibil ca accidentul să fi fost produs de un incident mecanic. Un purtător de cuvânt al companiei, Christophe Journet, a declarat că înainte de catastrofă, trenul fusese oprit în satul vecin, Nantes, pentru a se face schimbul de echipă şi că, din motive necunoscute, a început "să avanseze, să se mişte în pantă până în Lac-Mégantic", în timp ce sistemele de frânare erau active. În consecinţă, "nu exista niciun mecanic la bordul trenului" atunci când acesta s-a pus în mişcare, a declarat el. Cel puţin patru vagoane-cisternă încărcate cu ţiţei au explodat, provocând moartea unei persoane şi rănirea alteia, potrivit unui prim bilanţ provizoriu, şi determinând evacuarea a cel puţin 2.000 de persoane şi distrugerea totală sau parţială a circa 40 de clădiri. Postul public Radio-Canada anunţase anterior 60 de dispăruţi în Lac-Mégantic. Trenul ce aparţinea companiei americane The Montreal Maine & Atlantic număra cinci locomotive şi 77 de vagoane şi transporta petrol din statul american North Dakota (nord), potrivit vicepreşedintelui departamentului de marketing al companiei, Joe McGonigle. Accidentul a creat o ciupercă de foc imensă. Aproximativ 150 de pompieri se luptau cu flăcările, dintre care mai mulţi veniţi din statul american Maine, situat la 25 de kilometri sud de oraş.