China a depăşit Marea Britanie şi a devenit al cincilea exportator de armament, cu o cotă de 5% din comerţul mondial în acest sector, potrivit unui raport publicat luni de către Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI).

Este pentru prima dată, din 1950, când Marea Britanie nu mai ocupă unul dintre primele cinci locuri la nivel mondial, potrivit acestui Institut. Exporturile chineze de armament au crescut cu 162% în perioada 2008-2012, în comparaţie cu precedenţii cinci ani, 55% dintre aceste exporturi mergând în Pakistan. "Ascensiunea Chinei a fost cauzată, în principal, de achiziţii importante de armament în Pakistan", a declarat, citat într-un comunicat, Paul Holtom, directorul pentru Cercetare din cadrul SIPRI. "Un anumit număr de contracte recente relevă că China devine un furnizor semnificativ pentru un număr în creştere de state importante", afirmă acest expert. Comerţul mondial cu armament a crescut cu 17% în perioada 2008-2012, în comparaţie cu cincinalul precedent, potrivit raportului, în care se adaugă că Statele Unite şi Rusia au rămas principalii exportatori. Statele Unite deţin 30% din piaţă, iar Rusia 26% şi sunt urmate de Germania şi Franţa.