Verificări sistematice ale cetățenilor UE la frontierele externe - Controlaţi la graniţe
Comisia Europeană a propus marţi o serie de măsuri pentru gestionarea frontierelor externe ale Uniunii Europene și protejarea spațiului Schengen fără frontiere interne, printre care şi introducerea de controale sistematice ale cetățenilor UE la graniţele externe, potrivit unui comunicat al CE.
Potrivit comunicatului, aceste propuneri vor contribui la gestionarea migrației într-un mod mai eficace, la îmbunătățirea securității interne a Uniunii Europene și la protejarea principiului liberei circulații a persoanelor. Comisia propune instituirea unui corp european de pază a frontierelor și a coastelor pentru a asigura o gestionare riguroasă și partajată a frontierelor externe. Pentru a spori și mai mult securitatea cetățenilor Europei, Comisia propune, de asemenea, introducerea de controale sistematice în bazele de date relevante în cazul tuturor persoanelor care intră în spațiul Schengen sau ies din acesta. Pentru creșterea securității în spațiul Schengen, Comisia prevede o modificare specifică a Codului frontierelor Schengen în vederea introducerii unor verificări sistematice obligatorii ale cetățenilor UE la frontierele externe terestre, maritime și aeriene. Verificarea obligatorie a cetățenilor UE se va efectua în baze de date precum Sistemul de Informații Schengen, baza de date a Interpol privind documentele de călătorie furate și pierdute și sistemele naționale relevante, pentru a verifica dacă persoanele care sosesc nu reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice și a securității interne. De asemenea, propunerea insistă asupra necesității de a verifica datele biometrice din pașapoartele cetățenilor UE în caz de îndoieli cu privire la autenticitatea pașaportului sau la legitimitatea deținerii acestuia de către titular. Verificările vor fi obligatorii și la ieșirea din Uniunea Europeană. În principiu, deoarece controalele documentelor și ale persoanelor pot fi desfășurate în paralel, autoritățile ar trebui să fie în măsură să consulte bazele de date relevante fără a întârzia trecerea frontierei. Regulile prevăd o anumită flexibilitate în cazurile în care controalele sistematice ar putea avea un impact disproporționat asupra fluidității traficului la frontieră. În astfel de cazuri, statele membre pot decide, pe baza evaluărilor riscurilor, să efectueze controale punctuale la anumite puncte de trecere a frontierelor terestre și maritime. Evaluarea riscurilor este comunicată agenției, care poate examina modul în care se aplică excepția în evaluarea vulnerabilității pe care o efectuează. Verificările sistematice în bazele de date sunt realizate pe baza unui sistem de tip rezultat pozitiv/negativ (hit/no hit). Acest lucru înseamnă că, în cazul în care persoana nu prezintă niciun risc, controlul nu este înregistrat și datele persoanei respective nu fac obiectul unei prelucrări suplimentare. Utilizând bazele de date în acest fel, nu se aduce atingere drepturilor persoanelor în ceea ce privește datele lor cu caracter personal decât într-o măsură foarte mică, justificată de obiectivele de securitate. Propunerea de marţi vine ca răspuns la recentele atacuri teroriste din Paris și la amenințarea tot mai mare din partea luptătorilor teroriști străini.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.