Confruntări între grupuri de manifestanţi şi poliţie au provocat rănirea a cel puţin 50 de persoane, miercuri după-amiază, la încheierea unui marş la care au participat câteva mii de persoane în Mexico City, la comemorarea a 45 ani de la uciderea studenţilor în 1968.  

Potrivit Crucii Roşii, "47 de persoane au primit îngrijiri (la faţa locului), iar alte trei au fost transferate la spital", dar niciuna dintre ele nu este în stare gravă, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt. Hector Serrano, responsabil de securitate în municipalitatea capitalei, a declarat pe contul său de Twitter că cel puţin 20 de poliţişti au fost răniţi, în timp ce 20 de persoane au fost arestate, fiind "suspectate de acte de violenţă". Potrivit unei grupări pentru apărarea libertăţii presei Articolul 19, cel puţin şapte jurnalişti au fost răniţi de poliţişti şi doi au fost arestaţi în timp ce transmiteau de la evenimente. Confruntările au început după ce un grup de manifestanţi a aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov în poliţie, care a răspuns cu gaze lacrimogene. Ciocnirile au avut loc după ce mii de manifestanţi au părăsit Piaţa celor Trei Culturi, din cartierul Tlatelolco, unde au avut loc evenimentele din 2 octombrie 1968.