Un tânăr ar fi fost ucis în protestele de la Cernăuţi, a declarat o locuitoare din oraşul situat în sud-vestul Ucrainei.

Situaţia devine tot mai tensionată la Cernauţi, iar manifestanţii se îndreaptau joi spre sediul Parlamentului, după ce miercuri au atacat clădirea administaţiei regionale. "Sunt aproximativ 1.000 de persoane care merg spre Rada Supremă. Aceştia sunt hotărâţi să-l oblige pe Vitalie Mihailişin, şeful Radei Supreme, să demisioneze", scrie site-ul deschide.md, care citează declaraţiile Olgăi Popescu, o locuitoare din regiune. Totodată, Universitatea din Cernăuţi şi-a suspendat activitatea în urma protestelor din oraş. "Ieri (miercuri), în timpul manifestaţiilor a fost împuşcat mortal un tânar. E din suburbia oraşului Cernauţi şi-l cheama Alexandru", a mai afirmat locuitoarea.