Vladimir Putin, vizită în Italia - Întâlnire cu Papa Francisc
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit miercuri după-amiază, la Vatican, cu Papa Francisc, delegaţia prezidenţială rusă ajungând la întrevedere cu o întârziere de peste o oră.
Coloana de maşini a delegaţiei preşedintelui Rusiei a ajuns la Palatul Pontifical din strada Conciliazione (Vatican) cu o întârziere de peste o oră. În anul 2013, Vladimir Putin a întârziat 50 de minute la întrevederea cu Papa Francisc. Deocamdată, nu există informaţii despre discuţiile dintre Papa Francisc şi liderul Rusiei, care s-au concentrat pe probleme internaţionale, inclusiv pe conflictul din Ucraina. Înaintea întrevederii, Vladimir Putin a vizitat Pavilionul Rusiei de la Expoziţia Universală din Milano şi a avut o întrevedere cu premierul Italiei, Matteo Renzi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.