Volumul „Ungaria lui Orbán", de Paul Lendvai - Premiul european pentru eseu
Volumul „Ungaria lui Orbán", de Paul Lendvai, apărut în limba română la Editura Polirom, a fost recompensat cu premiul Uniunii Europene pentru eseu, ediția 2018.
Inaugurat în anul 2007, la Paris, de Asociația Esprit d’Europe, premiul este acordat titlurilor apărute în categoriile „eseu" și „romane & povestiri" și își propune să promoveze valorile europene și să contribuie la o mai bună înțelegere a Uniunii Europene ca entitate culturală.
Volumele nominalizate la acest premiu trebuie să fi apărut în unul dintre cele 28 de state membre UE, ca ediție originală sau traducere. Printre câștigătorii edițiilor anterioare la categoria eseu se numără Raffaele Simone (2017), Erri De Luca (2016), Robert Menasse (2015), Tony Judt (2008).
Ceilalți laureați ai ediției a 12-a a European Book Prize sunt Géraldine Schwarz, pentru romanul „Les Amnésiques", și Paul Philippe Sands - premiul special al juriului pentru volumul „Retour à Lemberg", considerat „cartea europeană a ultimelor luni".
Ceremonia de decernare a premiului în valoare de 10.000 de euro va avea loc pe 5 decembrie, la Parlamentul European, în Bruxelles, cu participarea lui Antonio Tajani, președintele Parlamentului European.
Sub aparenţa democraţiei, Viktor Orbán conduce Ungaria cu o mână de fier. Drumul său spre putere nu a fost nici scurt, nici lipsit de obstacole, dar în 2010, când Fidesz - organizaţia de tineret independentă pe care a fondat-o în 1988 împreună cu câţiva studenţi, devenită între timp un partid de dreapta conservator - a obţinut victoria în alegerile legislative, Orbán a ajuns în centrul scenei politice. Următorii ani au dovedit în repetate rânduri că noul "om puternic" de la Budapesta nu poate fi oprit din mersul său spre un regim autoritar nici de opoziţia politică, nici de societatea civilă. Între timp însă, statisticile referitoare la economie, politică, instituţii guvernamentale, cercetare şi alte domenii esenţiale arată un declin al Ungariei în comparaţie cu alte state postcomuniste.
Paul Lendvai, născut pe 24 august 1929, a părăsit Ungaria natală după Revoluţia din 1956 şi s-a stabilit în Austria. În perioada 1960 - 1982 a fost corespondent pentru Europa de Est al Die Presse și Financial Times și a scris mai multe cărţi despre istoria ţărilor central şi est-europene. Între 1982 şi 1987 a fost redactor-şef pentru Europa Centrală şi de Est al postului de televiziune Österreichischer Rundfunk (ORF), iar, între 1987 şi 1998, director la Radio Österreich International (RÖI). În prezent este coeditor şi redactor-şef al revistei Europäische Rundschau. De acelaşi autor au apărut volumele „Der rote Balkan" (1969), „Antisemitismus ohne Juden" (1972), „Die Grenzen des Wandels" (1977), „Der Medienkrieg" (1981), „Auf schwarzen Listen. Erlebnisse eines Mitteleuropäers" (1996), „Mein verspieltes Land. Ungarn im Umbruch" (2010), „Hungary: Between Democracy and Authoritarianism" (2012), „Leben eines Grenzgängers" (2013).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.