Vor în UE! Noi confruntări violente în Ucraina
Ciocnirile s-au reluat, luni, la Kiev, unde manifestanţii proeuropeni care încercau să blocheze sediul Guvernului au fost respinşi de poliţie cu ajutorul bastoanelor şi gazelor lacrimogene.
Aproximativ 1.000 de manifestanţi s-au reunit în cursul dimineţii în faţa sediului Guvernului pentru a protesta faţă de refuzul acestuia de a semna un Acord de Asociere cu UE, care, potrivit lor, trimite ţara în braţele Rusiei, la o zi după o mare manifestaţie marcată de violenţe. După această scurtă confruntare, manifestanţii au rămas în faţa sediului Guvernului, păzit de un dispozitiv impresionant de forţe de ordine. Liderul partidului de opoziţie Udar, campionul mondial la Box Vitali Kliciko, s-a alăturat manifestanţilor, pe care i-a îndemnat să menţină presiunea asupra regimului preşedintelui Viktor Ianukovici până la summitul Parteneriatului Estic, programat joi şi vineri la Vilnius, unde Ucraina şi UE trebuiau iniţial să semneze un Acord de Asociere. "Vom continua să manifestăm atât timp cât Acordul (de Asociere cu UE) nu va fi semnat", a declarat Kliciko în faţa manifestanţilor. "Vom cere anularea deciziei Guvernului şi demisia sa", a adăugat el. Guvernul ucrainean a decis săptămâna trecută, în pofida tuturor aşteptărilor, să renunţe la semnarea unui Acord de Asociere istoric între această fostă republică sovietică şi UE. Opoziţia a acuzat imediat Guvernul că a cedat presiunilor Moscovei, care a avertizat clar Kievul că semnarea acestui acord va avea consecinţe comerciale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.