Surse confidenţiale ne-au informat că în noaptea de sâmbătă spre duminică, prin Vama Borş au scăpat neobservate 150 de kilograme de heroină, fiind depistate abia în Artand, de către vameşii unguri. Heroina era ascunsă într-un TIR înmatriculat în Cehia, care se deplasa dinspre Turcia spre Olanda. Întrebarea care se pune este ce păzesc câinii special dresaţi şi stăpânii acestora? Nu de alta, dar pentru aceste patrupede se investesc bani serioşi, iar palma pe care au primit-o cei responsabili cu fruntariile ţării nu va trece cu una cu două. Mai mult, se aude că bietele patrupede nici nu se aflau prin zonă. Suntem curioşi să aflăm care va fi reacţia la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, mai ales că noi vom fi, nu peste multă vreme, cei care vom păzi graniţa Uniunii Europene?