Un bărbat în vârstă de 39 de ani, cetăţean turc, a reuşit să introducă în România, prin Borş, un tir în care erau ascunse peste 200.000 de tablete de ecstasy. În plus, turcul le-a arătat poliţiştilor de frontieră bihoreni un paşaport bulgar fals. El a fost prins abia când a încercat să iasă din ţară, prin PTF Turnu. 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea au stopat activitatea infracțională a unei persoane suspectate de implicare în traficul internațional de droguri de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de DIICOT, cetățeanul turc Kaymak Kayhan, 39 de ani, șoferul unui TIR înmatriculat în Franța, a fost prins în noaptea de 05 spre 06 septembrie la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, din județul Arad, în timp ce încerca să treacă granița către Ungaria, folosind documente de identitate falsificate. El a prezentat polițiștilor de frontieră un paşaport fals, aparent emis de autorităţile bulgare pe numele Myumyunov Redzhep. În urma controlului efectuat a fost găsită cantitatea de 56,51 kg MDMA (203.480 de comprimate), disimulată în pereții autotrenului condus de cetățeanul turc. Procurorii DIICOT au dispus astfel începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de cetățeanul turc Kaymak Kayhan pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc și trafic ilicit de droguri de mare risc.  Din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă suspiciunea că inculpatul Kaymak Kayhan, sub identitatea falsă, a introdus drogurile în România în data de 30 august 2014, prin PTF Borș din județul Bihor, a transportat-o apoi pe ruta Borş-Oradea-Bucureşti-Arad şi a încercat să o scoată din ţară, în data de 05.09.2014, prin PTF Turnu.  Procurorii au solicitat arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței a admis solicitarea procurorilor DIICOT și au dispus emiterea mandatului de arestare.