A dat bir cu fugiţii, după ce a lovit un biciclist
În seara zilei de 30.09.2004, ora 23.00, Andraş C., de 22 de ani, din Valea lui Mihai, a reclamat poliţiei din localitate că, în jurul orei 21.00, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe Drumul Naţional 19, pe raza oraşului Valea lui Mihai, a fost lovit din spate de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul faptei. Vineri, în urma cercetărilor efectuate şi a măsurilor informativ-operative întreprinse de către lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere, Poliţiei oraşului Valea lui Mihai şi ai posturilor de poliţie limitrofe, autorul accidentului a fost identificat în persoana lui Csaba Z., de 23 de ani, din comuna Curtuişeni, care, conducând autoturismul Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare BH-03-XWR, a lovit din spate biciclistul, după care a părăsit locul accidentului. După comiterea faptei, autorul s-a deplasat în oraşul Valea lui Mihai, a furat de pe autoturismul Dacia 1300 cu numărul de înmatriculare BH-03-ZWC bara protecţie faţă, după care a plecat la domiciliu, unde a schimbat bara, plăcuţa de înmatriculare de pe aceasta fiind găsită în curtea locuinţei. În urma accidentului, victima a suferit leziuni uşoare, iar în funcţie de concluziile medico-legale se vor lua măsuri faţă de autor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.