A furat o maşină şi a provocat un accident, deşi nu avea permis - Orădean reţinut de poliţişti
Un orădean de 35 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a a refuzat recoltarea probelor biologice, fiind implicat fiind într-un eveniment rutier, în timp ce conducea, fără permis și sub influența alcoolului, un autoturism sustras.
La data de 19 iulie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în IPJ Bihor față de un bărbat de 35 de ani, din Oradea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și refuzul unei persoane de a se supune recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Astfel, în jurul orei 03.30, acesta a fost depistat de polițiștii în trafic, după ce, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ștefan cel Mare, dinspre strada Transilvaniei înspre strada Lacul Roșu, nu s-ar fi asigurat la shimbarea direcției de deplasare și ar fi acroșat o autoutilitară, evenimentul rutier fiind unul fără victime.
Din cercetările efectuate de polițiști, s-a constatat că, înainte cu puțin timp, bărbatul ar fi sustras autoturismul respectiv de pe strada Ștefan cel Mare din Oradea, unde fusese lăsat cu cheia în contact și cu portiera închisă, dar neasigurată. Totodată, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, în urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. La solicitarea legală a polițiștilor, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.