Poliţiştii de frontieră din Borş au reţinut o femeie din Republica Moldova care s-a legitimat la controlul de frontieră cu o carte de identitate românească falsificată, pe care a cumpărat-o de la un cetăţean ucrainean contra sumei de 600 de euro.

Joi dimineaţa s-a prezentat pentru a ieşi din România, în Borş, o femeie care s-a legitimat cu o carte de identitate românească eliberată la Baia Mare. Femeia călătorea într-un microbuz înmatriculat în Bucureşti. Cartea de identitate prezentată pentru control a trezit suspiciunea poliţiştilor de frontieră, care, în urma verificărilor cu aparatura din dotare, au constatat că este un fals total. Moldoveanca a fost condusă la sediul sectorului, unde a declarat că a obţinut documentul în urmă cu o zi, la Suceava, de la un bărbat al cărui nume nu îl cunoaşte, în schimbul sumei de 600 euro. Împreună cu acesta a pornit în data de 7 iulie 2010 din Suceava, cu un microbuz înmatriculat în Ucraina, condus de bărbat. Au ajuns în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Borş în dimineaţa zilei de joi, unde bărbatul i-a cerut să-şi găsescă un mijloc de transport cu care să treacă frontiera. Pe baza relatării acestor date şi a descrierii locului unde s-a despărţit de cetăţeanul ucrainean, poliţiştii de frontieră bihoreni au demarat o acţiune în urma căreia pe comunicaţia E60 a fost descoperit un microbuz înmatriculat în Ucraina, condus de un cetăţean ucrainean în vârstă de 27 de ani. Acesta era bărbatul care procurase cartea de identitate şi o transportase pe femeie până în apropierea punctului de trecere a frontierei. Femeii i-au fost întocmite actele premergatoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar bărbatului i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru trafic de migranţi.