Un moldovean a vrut să iasă din România cu o carte de identitate românească, falsă total. Tentativa sa a fost dejucată de poliţiştii de frontieră bihoreni, bărbatul urmând să dea socoteală legii române pentru fapta sa.

În PTF Borş a ajuns, sâmbătă, călătorind ca pasager într-un autoturism condus de Iosif M., de 38 de ani, un bărbat, care s-a legitimat cu o carte de identitate românească. Din cercetările efectuate a rezultat că actul, după codul numeric personal, serie şi număr, nu figurează în baza de date a organului emitent, fiind fals total. În bagajele bărbatului a fost descoperit un paşaport moldovenesc, pe numele Vitali R., de 29 de ani, document cu care acesta intrase legal în România. Moldoveanul le-a spus oamenilor legii că, în urmă cu aproximativ doi ani, în timp ce se afla la Chişinău, prin intermediul unui conaţional, şi-a procurat o carte de identitate românească, pe care era aplicată fotografia sa, plătind pentru aceasta suma de 500 de USD. În cursul lunii ianuarie 2009, a luat legătura cu un alt conaţional, pentru a merge să lucreze în Belgia. Respectivul, Valentin C., de 31 de ani, l-a transportat până în Oradea, de unde moldoveanul trebuia să fie transportat până în Ungaria de Iosif M. Având în vedere cele constatate, lui Vitali R. i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar lui Valentin C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, cercetările fiind continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.