Administratorul unei firme din Oradea e suspectat de poliţiştii de investigare a fraudelor că a prejudiciat bugetul de stat cu peste 3.800.000 de lei, prin evaziune fiscală. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au început urmărirea penală împotriva orădeanului P.I.C., de 24 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală. Tânărul este suspectat că, în perioada 2008-2009, în calitate de administrator al societăţii, ar fi efectuat, în mod repetat, achiziţii intracomunitare de bunuri, destinate comercializării pe teritoriul ţării, însă pe care nu le-ar fi înregistrat în evidenţele contabile şi nici nu le-ar fi declarat organelor fiscale. Acesta este bănuit că a stabilit legături cu societăţi comerciale de pe teritoriul Ungariei care, la rândul lor, au înfiinţat firme "tip fantomă", prin intermediul cărora s-au efectuat livrări intracomunitare spre societatea din România. Prejudiciul total provocat astfel bugetului consolidat al statului este de 3.870.945 lei, reprezentând TVA şi impozitul pe profit. Poliţiştii continuă cercetările cu suspectul în stare de libertate, în vederea documentării întregii sale activităţi infracţionale şi pentru recuperarea întregului prejudiciu.