Un bărbat din Suceava a fost reţinut de poliţiştii bihoreni, el fiind urmărit penal pentru înşelăciune şi uz de fals după ce a prejudiciat cu peste 300.000 lei sute de persoane fizice şi juridice, cărora le-a cerut sponsorizări pentru o intervenţie chirurgicală justificată cu... acte medicale false.

Poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul Poliţiei Bihor au pus sub urmărire penală un sucevean, de 33 ani, acuzat de înşelăciune şi uz de fals, după ce a prejudiciat peste 350 de persoane fizice, instituţii publice şi societăţi comerciale de la care a cerut sponsorizări pentru o operaţie urgentă justificată cu acte medicale false, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore. Din 2003 bărbatul a călătorit în 15 judeţe din ţară şi a solicitat diverse sume de bani cu titlu de sponsorizare de la persoane fizice, dar şi instituţii de învăţământ, farmacii sau societăţi comerciale, motivând că suferă de grave afecţiuni de sănătate, chiar de boli incurabile, pentru care este necesară o intervenţie chirurgicală de urgenţă în străinătate. "Pentru a câştiga încrederea şi compasiunea persoanelor cărora le solicita bani, acesta prezenta documente medicale falsificate. O parte din persoanele care au făcut sponsorizarea i-au virat banii direct în contul pe care acesta îl deţinea la o unitate bancară, iar altora le-au fost eliberate de către acesta chitanţe de plată false", a precizat inspectorul principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Din verificările poliţiştilor, numărul părţilor vătămate din dosar, persoane fizice şi juridice, se ridică la peste 350, din care cinci sunt din judeţul Bihor, prejudiciul total provocat de acesta fiind estimat la aproximativ 300.000 de lei