Poliţiştii bihoreni au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a unui orădean suspectat că a prejudiciat cu 10.000 euro titularii unor drepturi de autor.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat miercuri cercetările faţă de T.I., de 61 de ani, din municipiul Oradea, sub aspectul comiterii unor infracţiuni privind drepturile de autor şi drepturile conexe. „Orădeanul este acuzat că, în cursul anului 2010, a realizat la domiciliul său, în scopul distribuirii, fără a deţine acordul titularilor drepturilor recunoscute de lege, copii ale unor opere muzicale şi cinematografice, precum şi ale unor programe pentru calculator şi a reprodus, pe sisteme de calcul, sub forma stocării şi rulării, programe pentru calculator. Aceste produse erau expuse pe internet, sub formă de listă", ne-a declarat inspector principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Prejudiciul total provocat astfel titularilor drepturilor de autor este de aproximativ 10.000 euro. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat cercetările în cauză şi au propus trimiterea în judecată a suspectului.