Un cetăţean maghiar poate spune că a avut un mare noroc ieri. În timp ce se deplasa pe Şoseaua Borşului, aflându-se la volanul unui autoturism Opel Vectra, a pierdut controlul maşinii, răsturnându-se de mai multe ori. Din fericire, şoferul a scăpat cu viaţă.

Şoferul unui autoturism Opel Vectra ce se deplasa ieri, la amiază, pe Şoseaua Borşului, pe drumul de ieşire din ţară, în apropierea firmei Galassini, a pierdut controlul autoturismului, ajungând pe câmpul din apropiere după ce s-a răsturnat de mai multe ori. La faţa locului s-au deplasat echipajul SMURD, Ambulanţa, dar şi echipaje ale Poliţiei Rutiere. Din fericire, conducătorul auto a scăpat cu răni care nu i-au pus în pericol viaţa, fiind transportat la Spital. Şoferul în vârstă de 51 de ani se deplasa dinspre Oradea spre Debreţin, aflându-se în timpul programului de serviciu, acesta fiind angajat al firmei Aqua Plus. La faţa accidentului a fost prezent şi Iuliu Maior, directorul firmei, care a precizat că, din câte ştie, accidentul s-ar fi produs ca urmare a unei pene de cauciuc. Martorii susţineau şi faptul că şoferul se deplasa cu viteză destul de mare. "Un cetăţean maghiar, în timp ce conducea un autoturism Opel Vectra, dispre Oradea spre Vama Borş, a părăsit partea carosabilă, a intrat pe contrasens, s-a rostogolit de mai multe ori, iar autoturismul a căzut pe plafon. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că acesta nu consumase băuturi alcoolice", ne-a declarat inspectorul Petru Dorel Petruţ. Poliţiştii nu au exclus faptul că accidentul s-ar fi putut produce în urma exploziei unei anvelope.