A verificat cu flacără etanșeitatea buteliei - Bărbat din Tileagd, cu arsuri la spital
Un bărbat de 51 de ani a ajuns la spital cu arsuri ale căilor respiratorii, ale membrelor şi feţei, după ce a verificat butelia, cu flacără. În locuinţa lui a izbucnit un incendiu, ce a fost stins de pompieri.
Potrivit lt. col. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, în seara zilei de luni, pompierii militari aleșdeni au intervenit pentru salvarea unui localnic din Tileagd și stingerea unui incendiu izbucnit în locuința acestuia, după ce bărbatul a încercat să verifice cu flacără, etanșeitatea buteliei.
„În urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 21.40, care sesiza producerea unui incendiu la o locuință situată pe strada Crângului din Tileagd, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor a mobilizat imediat la adresa indicată, două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, din care unul de stingere, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și unul de paramedici, cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tileagd”, a transmis Camelia Roşca.
Ajunși la adresa indicată, pompierii militari paramedici au acordat primul ajutor calificat proprietarului locuinței, care a suferit arsuri la nivelul picioarelor, mâinilor, feței și căilor respiratorii, în urma incendiului izbucnit în momentul în care acesta a verificat cu flacără, etanșeitatea garniturii buteliei. Victima, în vârstă de 51 de ani, a fost ulterior predată echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, care a asistat-o medical și transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor. Flăcările au afectat elemente de mobilier din bucătărie, o ușă și o perdea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.