Accident la Ciumeghiu - O femeie a rămas încarcerată
O Dacie Logan s-a răsturnat cu roțile în sus, la Ciumeghiu, iar o femeie, care a rămas încarcerată, a fost dusă la spital.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al Județului Bihor a fost anunțat, prin apelul de urgență 112, despre producerea unui accident de circulație (un autoturism răsturnat in afara părții carosabile) pe raza localității Ciumeghiu, ora apelului fiind 15.29.
La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje, dintre care o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, respectiv o ambulanță SMURD, în total opt pompieri militari, unde au constatat că în urma evenimentului au rezultat două victime conștiente, din care una încarcerată.
În continuare, s-a acționat pentru descarcerarea persoanei prinse în autoturism și acordarea primului ajutor medical. Victima încarcerată a fost trasportată la UPU Oradea, cealaltă persoană refuzând evaluarea medicală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.