Un grav accident de circulaţie s-a produs joi, între Oradea şi Nojorid, şase persoane, dintre care doi copii, fiind implicate. Unul dintre minori a fost găsit de salvatori încarcerat, în stop cardio-respirator şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu a mai putut fi salvat.  

 

Potrivit mr. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, autorităţile au fost sesizate la ora 13.20 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 79, la ieşirea din Oradea  spre Nojorid. Şase persoane, dintre care doi minori, aflate într-un microbuz şi un autoturism, au fost implicate. Pentru salvarea victimelor, la faţa locului s-au deplasat de urgenţă patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi cu o ambulanţă SMURD B2, precum şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi două echipaje SAJ.

„Echipajul de descarcerare a acţionat pentru evacuarea unui copil rămas captiv în autoturismul avariat, acesta aflându-se în stop cardio-respirator. Echipajele medicale şi pompierii militari paramedici evaluează victimele şi le acordă îngrijirile necesare, iar în cazul copilului se efectuează manevre de resuscitare”, a precizat, imediat după producerea accidentului, mr. Camelia Roşca.

Din păcate, în pofida manevrelor de resuscitare, în jurul orei 14.30, medicii au declarat decesul copilului. Celălalt copil şi un adult au fost transportaţi la spital, restul persoanelor implicate refuzând acest lucru. „Traficul rutier este în acest moment blocat şi deviat pe DJ797, prin Sântandrei - Girişu de Criş  - Inand sau din sensul opus pe DC 77 Livada de Bihor -  Girişu de Criş -  Sântandrei.

Poliţiştii rutieri sunt la faţa locului şi efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul”, a precizat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuânt al IPJ Bihor.