Sâmbătă seara, pe DN 19, în afara localităţii Cherechiu, orădeanul L.L., de 43 de ani, aflându-se la volanul unei autoutilitare, s-a angajat în efectuarea manevrei de depăşire a autoturismului care circula în faţa sa.

Astfel, a pierdut controlul asupra direcţiei, autoutilitara a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de C.I.T., de 23 de ani, din Şimian. "În urma coliziunii, C.M., de 57 de ani, din Şimian, pasageră în autoturism, a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Conducătorul autoutilitarei a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. Totodată, conducătorul autoturismului, C.I.T., a suferit leziuni uşoare. Cercetările în cauză continuă", a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.