Accident pe Calea Clujului - 15 persoane au fost transportate la spital
Un accident în care au fost implicate 19 persoane s-a produs, luni dimineața, pe Calea Clujului din Oradea. O victimă a avut nevoie de descarcerare, în total 15 persoane fiind transportate la spital.
Pompierii militari orădeni au acționat, în această dimineață, pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe strada Clujului din municipiu, eveniment în care au fost implicate 19 persoane aflate în două autoturisme și un microbuz. Apelul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 06.40, moment în care la fața locului au fost mobilizate de urgență, echipajele Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și 5 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
„Toate persoanele au fost evaluate, iar 15 dintre acestea au fost asistate medical, fiind transportate la spital, cinci în cod galben medical și zece cu răni ușoare - cod verde medical. În cazul unei dintre victime s-a impus intervenția echipajului de descarcerare”, a transmis lt. col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. „ Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe strada Calea Clujului din municipiul Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un microbuz și două autoturisme, dintre care unul parcat pe aceeași stradă. Traficul rutier nu este blocat, se desfășoară pe o bandă, din cele două de pe sensul de mers”, a declarat comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.