Cinci persoane au fost rănite, ieri, în urma unui accident produs pe drumul european E 60, la ieşirea din comuna bihoreană Oşorhei spre Cluj, după ce un autoturism a derapat, a intrat pe contrasens şi a lovit o altă maşină. Dintre cele cinci victime, două au fost internate în stare gravă. În urma coliziunii, traficul în zonă a fost blocat.

 

Potrivit comisarului Marcel Ghiroşa de la Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor, accidentul s-a produs în jurul orei 10.30, pe E 60, la ieşirea din comuna bihoreană Oşorhei spre Cluj. Un autoturism care se deplasa spre Oradea, înmatriculat în judeţul Sălaj, a derapat după ce şoferul, un tânăr de 21 de ani, a intrat într-o curbă dublă, pierzând controlul direcţiei, deoarece nu a adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit cu gheaţă şi zăpadă. „Într-o succesiune de curbe a pierdut controlul asupra direcţiei, autoturismul a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 38 de ani, din comuna bihoreană Vadu Crişului", a precizat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Două persoane aflate în autoturismul care a derapat şi alte trei persoane din maşina lovită au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea. „În urma accidentului rutier, un pasager de 23 de ani, din comuna Lunca Vişagului, care se afla în primul autoturism, şi o femeie de 68 de ani, din Vadu Crişului, pasageră în cel de-al doilea autoturism, au suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora au fost internaţi în spital. Leziuni mai puţin grave au suferit cei doi conducători auto şi o altă pasageră, de 30 de ani, din a doua maşină", a mai adăugat inspector principal Alina Dinu. În urma coliziunii, circulaţia pe DN1, între Oşorhei şi Săcădat, a fost blocată pe ambele sensuri, mai bine de o jumătate de oră, iar după intervenţia echipelor de descarcerare traficul s-a reluat pe un singur fir. În zonă s-a circulat cu dificultate, pe ambele sensuri fiind coloane de maşini care depăşeau un kilometru.