Accidentată mortal de un camion încărcat cu butelii
Un grav acccident de circulaţie s-a petrecut marţi noaptea în apropierea localităţii Cadea, unde o femeie în vârstă de 64 de ani a fost lovită mortal de un camion care transporta butelii de aragaz.
Accidentul s-a produs pe şoseaua dintre Oradea şi Satu Mare, iar femeia, Rozalia K., în vârstă de 64 de ani, din localitatea Cadea, mergea pe carosabil într-o zonă neiluminată, pe mijlocul benzii de mers a drumului în aceeaşi direcţie de mers cu autocamionul cu numărul de înmatriculare B- 63- BGR, condus de Cosmin Dumitru M., în vârstă de 29 de ani. Şoferul autospecialei nu a observat-o la timp pe femeie şi nu a mai putut evita accidentul, femeia murind pe loc în urma impactului. Şoferul a frânat brusc, iar maşina a ieşit de pe carosabil. Datorită faptului că buteliile nu erau încărcate, nu a existat pericolul unei explozii. În cazul în care acestea ar fi fost pline cu gaz, tragedia risca să ia proporţii, buteliile putând exploda în urma impactului. Femeia circula pe carosabil pentru că în zona respectivă nu există trotuare, dar, spun anchetatorii, era suficient loc pentru ca victima să circule pe acostamentul drumului. Cu toate că vina aparţine femeii care nu circula regulamentar, poliţiştii spun că accidentul s-a produs şi din cauza neatenţiei în conducere a bărbatului aflat la volanul autospecialei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.